Un Centru Francofon de Angajabilitate va fi deschis la USMF „Nicolae Testemițanu”
- 637 просмотров
La Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova va fi creat un Centru Francofon de Angajabilitate (Centre d’Employabilité Francophone). Acest lucru va fi posibil grație parteneriatului stabilit între Universitate și Agenția Universitară a Francofoniei în Republica Moldova (AUF Moldova). În acest context, Claudia Vișan, directorul Biroului AUF Moldova, și Daniela Petrov, responsabilă de proiecte și comunicare, au întreprins o vizită la instituția noastră.
Rectorul Universității, profesorul Emil Ceban, și-a exprimat deschiderea pentru realizarea acestui proiect, asigurând tot suportul necesar pentru renovarea și mobilarea spațiului alocat. Centrul va fi un spațiu multifuncțional echipat corespunzător, dotat cu utilaj tehnic performant și este menit să găzduiască studenți, formatori, animatori, antreprenori, profesioniști și invitați.
Claudia Vișan a evidențiat faptul că centrele francofone de angajabilitate sunt concepute pentru a oferi servicii de sprijin, formare, certificare și tutorat, orientate spre dezvoltarea personală a studenților prin obținerea de competențe transversale, pregătirea pentru integrarea profesională, stimularea spiritului antreprenorial și a lucrului colaborativ și creativ. Claudia Vișan a specificat că instituția pe care o reprezintă vine cu această inițiativă în baza Planului de susținere a universităților din Republica Moldova, în contextul implementării Strategiei de dezvoltare a AUF pentru anii 2021-2025, evidențiind faptul că studenții USMF „Nicolae Testemițanu” dețin locuri premiante la toate activitățile academice și extracurriculare organizate de Agenția Universitară a Francofoniei, inclusiv au obținut burse și au realizat stagii în Franța.
Discuțiile au continuat în vederea realizării unor proiecte comune pentru beneficiarii de studii și cadrele didactice francofone în vederea consolidării colaborării interinstituționale.
Centrul Francofon de Angajabilitate urmează să fie inaugurat la sfârșitul lunii octombrie 2022.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii